Cumpărând o icoană, devii ctitor!

Pentru a susține construcția Catedralei Ortodoxe Române din Madrid, Episcopia Spaniei și Portugaliei a lansat un proiect prin care toți cei care doresc să sprijine financiar edificarea bisericii, pe lângă mulțumirea de a deveni ctitori, să rămână cu un dar pentru suflet și în casele lor.

2100 de icoane au fost împărțite în toate parohiile din cuprinsul eparhiei, pentru a fi cumpărate de credincioși la prețul de 20 de euro. Nu este valoarea reală a unei icoane, însă suma va intra integral în fondul de construcție a bisericii. Icoanele, reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului sau mai mulți sfinți ai Bisericii noastre, s-au distribuit parohiilor în cantități diferite, în funcție de gradul fiecărei parohii.

Prin grija Preasfințitului Părinte Timotei, lucrările de construcție au demarat în luna februarie a.c., însă pentru continuarea lor e nevoie de sume imense, astfel că fiecare donație contează: „Știm cu toții cât este de greu în această perioadă, când nu trecem prin cele mai bune împrejurări. Vă rugăm, acei care puteți, să susțineți construcția Catedralei de la Madrid. La nivel de episcopie, am trimis icoane în fiecare parohie, icoane pe care le puteți cumpăra, făcând astfel o donație, dar rămânând și cu icoana în casele dumneavoastră”.

În numele tuturor românilor ortodocși din cele două țări ale eparhiei, Spania și Portugalia, cu toții beneficiari ai catedralei, Episcopia Spaniei și Portugaliei le adresează mulțumiri acelora care, din puținul lor, investesc în acest proiect pentru suflet.

Donati
 EUR

magazin virtual

Caută în site

Sfinţii zilei

Anunțuri