RAPORT NEPSIS - Mai 2015

logoPROTOPOPIATUL ASTURIAS

LUGO
•    În Parohia Lugo s-a organizat în luna mai a anului curent o ieșire în aer liber, la care au participat atât tinerii Nepsis cât și alți membri ai parohiei. La finalul activității s-au prezentat părerile celor prezenți și s-a discutat despre viitoarele activități Nepsis.

PROTOPOPIATUL CASTILLA LA-MANCHA
TOLEDO
•    Pe data de 17 mai a.c. s-a organizat o întâlnire în aer liber a tinerilor Nepsis Toledo, în localitatea Olias del Rey. S-au desfășurat activități sportive, handbal, fotbal, etc. Invitați la această activitate au fost Părintele Lucian Apahidean din Parohia Leganes, Protopopiatul Madrid, împreună cu familia dânsului, care au contribuit în mod activ la buna desfășurare a evenimentului. De asemenea, tot dânșii, împreună cu Părintele Paroh Florin Voinea au organizat jocuri recreative de atenție și de mișcare cu copiii participanți la activitate. A fost o după-amiază de neuitat, tinerii au pregătit și o gustare, iar la final s-au conturat concluzii, impresii, propuneri și s-au stabilit detaliile următoarei întâlniri, ce va avea loc în luna iunie.

ALCAZAR DE SAN JUAN
•    În această parohie s-a desfășurat un concurs de fotografie, la care tinerii Nepsis și-au demonstrat îndemânarea și abilitățile în acest domeniu.

VILLARROBLEDO

•     În data de 1 mai, Grupul Nespis Villarrobledo a organizat o excursie la Parcul de Distracţii Warner Madrid. Au participat 48 de copii, tineri şi părinţi. A fost o zi specială pentru toată lumea, distracţia şi relaxarea fiind la ordinea zilei.
•    Cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Timotei, sâmbată, 16 mai a avut loc la Villarrobledo prima sesiune a Campaniei de Informare iniţiată de Departamentul Provita al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei cu privire la impactul relaţiilor sexuale în viaţa tinerilor. Au participat tineri din Parohia Ortodoxă Villarrobledo, Parohia Ortodoxă Tomelloso şi Parohia Ortodoxă Manzanares.

PROTOPOPIATUL CASTELLÓN
CASTELLON
•    11 mai- Tinerii Nepsis Castellon au achiziționat  o masă de Ping-Pong și au organizat mai multe reprize de tenis de masă, ca o pregătire pentru competiția din 13 mai a.c.
•    13 mai, de la ora 19:00- s-a desfășurat prima competiție de tenis de masă unde au participat atât tinerii, cât și credincioși din parohie. Scopul acestei întâlniri a fost desvoltarea sportului în viața tinerilor și întemeierea noilor prietenii.

TORRENT
•    Sâmbătă, 16 mai 2015- Nepsis Torrent și parohia Sfântul Efrem cel Nou din Torrent au organizat o ieșire la picnic în parcul Pablo Jose din Xirivella. În cadrul acestei întâlniri au avut loc 2 jocuri de socializare și de echipă, activități sportive și un mini concurs de șah.

ALICANTE
•    Nepsis Alicante a desfășurat o ieșire în natură în data de 28 mai, începând cu ora 15:30, în Parcul Lo Morant. Am început activitatea cu un joc de energizare și am continuat cu fotbal, tenis de câmp, plimbări etc.

BENIDORM
•    în data de 17 mai 2015 s-au Împlinit 7 ani de la trecerea  la cele veșnice  a vrednicului  de pomenire Părintele Arhimandrit Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea de Mures. Cu aceasta ocazie Părintele paroh a evocat, tinerilor Nepsis Benidorm, în cadrul unei mini-conferințe, unele elemente legate de activitatea  impresionantă a acestei personalități a spiritualității ortodoxe românești.

ALCOY
•    În data de 10 mai, după participarea la Sfânta Liturghie, grupul de tineri Nepsis Alcoy, împreună cu enoriașii parohiei ortodoxe din Alcoy, au petrecut o după amiază împreună în mijlocul naturii. După masa de prânz, jocurile de cunoaștere și comunicare au destins și înveselit atmosfera.

ELCHE și TOREVIEJA
•    În data de 01 mai parohiile, împreună cu grupurile de tineri au organizat un concurs de pescuit la Muro de Alcoy. La final, câștigătorii au primit cupe și diplome.

LLIRIA și REQUENA
•    În zilele de 18 și 27 mai, parohiile au desfășurat Campania de donare de sânge: Donează din inimă!

PROTOPOPIATUL VITORIA-GASTEIZ
VITORIA GASTEIZ
•    Pe data de 28 mai a.c., în Parohia Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, tinerii și copii au fost onorați de prezența d-lui Consul General al Romaniei la Bilbao, care le-a oferit cadouri și i-a felicitat  cu ocazia zilei copilului.

 BURGOS
•    În Parohia Sfinții “Apostoli Petru și Pavel”, tinerii Nepsis au sărbătorit împreună zilele de naștere a tinerilor născuți în luna mai. La aceste evenimente a participat și Părintele Paroh Claudiu Nicoara, care le-a ținut celor prezenți un cuvânt de învățătură.

SANTANDER
•    În Parohia Sfinții “Apostoli Petru si Pavel”- în fiecare Duminică la inițiativa tinerilor Nepsis, după Sfânta Liturghie, se organizează Cateheze de explicare a Sfintei Scripturi. În acest context au fost organizate și ieșiri în aer liber unde tinerii au desfășurat diverse activități recreative și de cunoaștere.

 

Donati
 EUR

magazin virtual

Caută în site

Sfinţii zilei

Anunțuri