Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2009

† TIMOTEI
Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2009

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi
Portugaliei

Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi
părinteşti binecuvântări!
Preacucernice Părinte,

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

«Ca un purtător de viaţă şi mai înfrumuseţat decât raiul, cu adevărat, şi decât toată cămara împărătească, mai luminat s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre » – sunt cuvintele pe care preotul le rosteşte la fiecare Sfântă Liturghie, în timp ce pune cinstitele daruri pe sfânta masă a altarului, daruri care la momentul potrivit se vor transforma în Trupul şi Sângele Mântuitorului. 

Mulţi dintre noi se întristează când aud vorbindu-se de moarte şi de mormânt, neînţelegând, ca odinioară locuitorii Tesalonicului, ce este moartea şi ce este mormântul după Învierea lui Hrtistos. Tocmai datorită acestui fapt, marele Apostol Pavel ne îndeamnă să nu fim « ca ceilalţi, care nu au nădejde, « pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu El » (I Tesaloniceni 4, 13-14).

Iubiţi credincioşi,

Noi, credincioşii, trebuie să trecem printr-o îndoită moarte şi printr-o îndoită înviere. « Noi am murit de o îndoită moarte, deci să aşteptăm o îndoită înviere », spune Sfântul Ioan Gură de Aur . Prin păcatul săvârşit de Adam în rai, care a fost păcat de moarte, am fost toţi sortiţi morţii şi iadului. Întreaga carte a Vechiului Legământ vorbeşte despre înlănţuirea omului şi despre neputinţa lui de a se mântui: «vei pogorî bătrâneţile mele cu întristare în iad» (Facere 42, 38), spune patriarhul Iacov; iar profetul Isaia spune: « şi-a deschis iadul gura lui » (Isaia 5, 14). Şi noi, la rândul nostru, cu toate că ne naştem şi trupul are viaţă, suntem morţi sufleteşte, până la prima moarte şi prima înviere. Şi care este prima moarte? Şi care, prima înviere ? Acestea se petrec odată, la Botez: Botezul din apă şi din Duh, atunci când murim şi înviem cu Hristos, atunci când ne îmbrăcăm cu Hristos.

Când pruncul este afundat în apele sfinţite ale Botezului, acesta moare păcatului, este pogorât în mormânt, dar nu într-unul obişnuit, ci într-un mormânt dătător de viaţă, dătător de lumină, mormânt unde omul îl întâlneşte pe Hristos. De aceea noul botezat este îmbrăcat apoi în haine luminoase, iar preotul rosteşte cuvintele: «botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor ».

Aceasta este prima înviere, prima ridicare fără de care nu există cea de a doua, « Dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia cerurilor » (Ioan 3, 5), spune Mântuitorul.

A doua moarte, nu mai este moarte, pentru că moartea a fost omorâtă de Hristos, Cel ce a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând. Însuşi Mântuitorul nostru numeşte moartea, adormire. Să ne aducem aminte de Iair, mai marele sinagogii, cum i se adresează Mântuitorul în momentul în care slugile îi aduc vestea morţii fiicei sale:
«de ce vă tulburaţi şi plângeţi ? Copila n-a murit, ci doarme » (Marcu 5, 39). Acelaşi somn l-a cuprins şi pe Lazăr, fratele Mariei şi al Martei, pe care Mântuitorul l-a înviat la patru zile după ce a murit: « Lazăr, prietenul nostru, a adormit, Mă duc să-l trezesc » (Ioan 11, 11).

Prin învierea Sa, Hristos deschide omului uşile raiului, de-acum omul nu mai este ţintuit prin moarte în mormânt, ci este chemat să împărăţească împreună cu Creatorul său. Se împlineşte astfel cu noi cuvântul profeţiei: « din stăpânirea locuinţei morţilor îi voi izbăvi şi de moarte îi voi mântui. Unde este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi sunt chinurile tale? » (Oseea 13, 14). De aceea bucuria noastră este nemăsurată, că astăzi « prăznuim omorârea morţii sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi, veşnice. Şi săltând lăudăm pe pricinuitorul, pe Cel singur binecuvântat, Dumnezeul părinţilor şi preaslăvit » (Cântarea a 7-a din Canonul Învierii.).

Dragii mei,

Astăzi renaştem la viaţă, odată cu Hristos, iar moartea ce ne stăpânea odinioară, se risipeşte, precum se risipeşte fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţa focului (Sihul al doilea de la cădirea Sfintei Mese în perioada Sfintelor Paşti.). Viaţa veşnică, pe care omul a căutat-o dintotdeauna, ne răsare astăzi din mormânt.

«Adevărat, adevărat vă spun vouă – spune Mântuitorul Hristos – că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi care vor auzi vor învia ». Oare, ce înţeles au aceste cuvinte pentru noi? Ce înţelegem noi prin cuvântul « viaţă » (Ioan 5, 25) ? Cine sunt aceşti morţi, de care ne vorbeşte Mântuitorul nostru? Oare, înţelegem noi viaţa ca fiind Hristos, Cel ce a zis: « Eu sunt învierea şi viaţa » (Ioan 11, 25.) ? Şi considerăm, oare, că acei morţi despre care vorbeşte Domnul, suntem noi ?

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Ne-am obişnuit să credem că viaţa veşnică o obţinem doar după trecerea noastră din lumea aceasta, dar uităm că dacă nu o dobândim încă de pe pământ, nici dincolo, în ceruri, nu o vom avea. Viaţa veşnică este în acelaşi timp promisiune, dar şi o continuare de punere în valoare, a tezaurului de har dumnezeiesc primit la Botez. Viaţa veşnică creşte odată cu noi, căci am primit-o deja, prin Mirungere, ca pecete a veşniciei,
odată pentru totdeauna.

Este important să conştientizăm faptul că şi în viaţa veşnică, ca şi în cea pământească, se creşte. La fel cum, dacă mâncăm pâine, ne hrănim şi creştem trupeşte, tot aşa şi în plan duhovnicesc, mâncând Pâinea Vieţii veşnice (Ioan 6, 35.), care este Hristos, şi hrănindu-ne din auzirea Cuvântului Vieţii (Ioan 6, 63), creştem sufleteşte. Fără Dumnezeu, singurul izvor de viaţă, noi suntem morţi. Doar « cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine » (Ioan 6, 57), zice Domnul Atotţiitorul; căci « adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi » (Ioan 6, 53).

În această sfântă zi, prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin împărtăşirea cu Însuşi Trupul şi Sângele Său, uniţi fiind, cu Cel ce este Viaţa, noi, cei morţi, ne facem vii; şi rămânem aşa, atâta timp cât Hristos, Mântuitorul nostru, sălăşluieşte întru noi.

Dragii mei,

Prin puterea credinţei noastre, evenimentul Învierii lui Hristos de acum mai bine de două mii de ani îl retrăim astăzi cu aceeaşi intensitate şi cu aceeaşi bucurie duhovnicească. Astăzi, harul primit la Botez, de către fiecare dintre noi, se reînnoieşte; puterea Învierii lui Hristos, devine acum şi puterea noastră, pentru că nouă, celor ce-L primim pe Domnul şi credem în numele Lui, Dumnezeu ne-a dat putere ca să ne facem fii ai Săi (Ioan 1, 12.). Aşadar, suntem vii precum şi Domnul este. Un singur Trup viu, al lui Hristos, iar noi mădulare ale Sale.

Acum este ceasul învierii noastre, « acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit » (Cântarea a 3-a din Canonul Paştilor).

De-acum, « moartea a fost înghiţită de biruinţă » (1 Corinteni 15, 54), prin moarte ne apropiem de Dumnezeu. Moartea devine înviere pentru noi. Moartea ne duce în faţa lui Hristos, Cel mort şi înviat. Orice raţiune omenească tace în faţa unei astfel de minuni, care ne dezvăluie iubirea de negrăit a lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu a biruit moartea şi stricăciunea noastră odată pentru totdeauna. De aceea Biserica proclamă cu bucurie: «Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare, Paştile Domnului, Paştile!

Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, Cei ce-I cântăm cântare de biruinţă ». (Cântarea 1 din Canonul Paştilor)

Îi cântăm Domnului, Îl lăudăm şi preaslăvim puterea Sa mântuitoare şi credem cu Toma, închinându-ne şi zicând: « Domnul meu şi Dumnezeul meu! » (Ioan 20, 28), căci Şi-a pus sufletul pentru noi, oile sale cele cuvântătoare, ca un păstor adevărat şi ne-a dat viaţă din viaţa Sa.

Se cuvine să preţuim viaţa, ca un dar neasemănat făcut nouă de către Dumnezeu, şi să strigăm din adâncul sufletului: Slăvit să fie Domnul!

Vă urez ca aceste zile de sărbătoare să vă fie izvor de bucurie, dragoste şi pace în Domnul nostru Iisus Hristos!

Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

+ Episcopul Timotei

Madrid 2009

Donati
 EUR

magazin virtual

Caută în site

Sfinţii zilei

Anunțuri