• image
  • image
  • image
  • image
  • image

Proiect de consiliere spirituală și socială “Să ne vindecăm iertând”

În acest context cu binecuvântarea Preasfințitului TIMOTEI, episcop al Spaniei și Portugaliei,  și la inițiativa doamnei preotese Elena- Daniela Hogea, sprijinită în demersul ei de preotul Sebastian Cătălin Hogea, parohul Parohiei Albacete, s- a inițiat acest proiect de consiliere spirituală și socială.

Necesităților sufletești ale beneficiarilor
Credincioșii Parohiilor Ortodoxe Române ”Sfântul Dionisie Exiguul”- Albacete și ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”- Valencia, împreună cu ostenitorii Centrului de formare și consiliere ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, vor încerca împreună pe parcursul a șase săptămâni să sensibilizeze și să promoveze spiritul creștin de toleranță și iertare, pornind de la identificarea cauzelor care duc la tulburarea interioară și exterioară.

Dezvoltarea unor idei constructive pentru îmbunătățirea relațiilor cu noi înșine, cu semenii și cu Dumnezeu, precum și promovarea dialogului inimilor, pornind de la  valorile patristice și scripturistice ale iertării și iubirii, în cadrul unor seminarii săptămânale, se vor număra de asemenea printre obiectivele vizate de organizatori.

Continuare: Proiect de consiliere spirituală și socială “Să ne vindecăm iertând”

Hram şi sfinţire de altar la biserica “Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), Spania

“Intra-voi în casa Ta, închină-mă-voi în biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne…”

Cu aceste cuvinte intră slujitorul sfinţit în sfânta biserică, locaş de închinare. Cu această rostire face mărturisirea conştientă şi responsabilă pentru sine şi pentru toţi cei care i s-au încredinţat spre păstorire, pentru toţi cei vii şi cei morţi pentru care şi cu care se roagă şi aduce “nesângeroasă jertfă”.

Slujitorului sfinţit, preotului, i se deschide, cu această intrare rituală şi prin rugăciunea însoţitoare a paşilor săi, calea spre “dumnezeiescul tron”, spre răsăritul şi direcţia vieţii noastre, spre veşnicie, spre Sfântul Altar, spre perspectiva spaţiului liturgic, prin spaţiu liturgic înţelegând acel loc anume hărăzit întâlnirii cu Dumnezeu.

Continuare: Hram şi sfinţire de altar la biserica “Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), Spania

Acord de colaborare

Părțile semnatare, în speță, Parohia Ortodoxă Română ”Sfântul Dionisie Exiguul” din Provincia Albacete și Parohia San Pablo din Albacete, au convenit prin intermediul celor doi preoți parohi: Sebastian Cătălin Hogea și Pedro Lopez Garcia, să pună bazele unui parteneriat.

Pentru început, parohiei noastre i-a fost oferită spre folosință, odată pe lună, în ultima duminică a fiecărei luni, în intervalul orar 17,00- 19,00, sala video a Parohiei San Pablo. Aici vom putea oficia slujbele religioase ortodoxe (acatiste, vecernii), precum și diferite ierurgii specifice bisericii noastre.

Continuare: Acord de colaborare

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica românilor migranţi:Când ne aflăm în străinătate să nu ne înstrăinăm de noi înşine!

Este evident faptul că, după anul 1989, un număr impresionant de români au emigrat către alte ţări europene sau continente mai îndepărtate. Se constată însă că românul adevărat când se află în alte ţări, chiar dacă este mai împlinit din punct de vedere material, trăieşte permanent cu dorul de casă, de neam şi de tradiţiile strămoşeşti, care s-au imprimat adânc în fiinţa sa.

Ţinând seama de nevoile spirituale ale românilor de pretutindeni, Patriarhia Română a înfiinţat mai multe eparhii şi numeroase parohii pentru românii ortodocşi care păstrează cu fidelitate comuniunea lor cu Biserica mamă, iar Centrul de presă Basilica oferă aproape zilnic informaţii privind viaţa românilor din diaspora, considerând astfel că, prin credinţă şi rugăciune, prin comuniune şi solidaritate frăţească, greutăţile inerente ale acestei vieţi vor fi trecute mai uşor, iar bucuriile vor fi mai intense.

Continuare: Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica românilor migranţi:Când ne aflăm în...

Proiectul “Chip de mamă și de DAR” la final

Reamintim că prima etapă a acestui proiect a avut loc pe data de 07 martie 2010, când au fost promovate câteva responsabilități esențiale ce decurg din angajamentul de mamă dăruită, precum și unele activități prin care să se aducă recunoștință femeilor creștine.

A doua etapă, a coincis în mod fericit cu vizita în Spania a Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, cu ocazia sfințirii locului pentru construirea noii Catedrale Ortodoxe Române din Madrid, în Duminica Femeilor Mironosițe. Cu acest prilej credincioșii parohiei noastre au participat la acest eveniment, bucurându- se de cuvântul și binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii noastre.

Lucrarea Harului Sfântului Duh precum și deschiderea comunității parohiale spre un astfel de proiect, ne- au ajutat pe toți să înțelegem importanța și necesitatea relațiilor de familie în contextul actual.
Mai multe informații pe www.albaceteortodox.es

Continuare: Proiectul “Chip de mamă și de DAR” la final

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în a cincea zi a vizitei canonice în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei.

Mai multe amănunte aflăm de la reporterul Radio TRINITAS, Aurel Moisiuc care a fost prezent la evenimentele de astăzi: „Cea de-a cincea zi a vizitei canonice în Episcopia Spaniei şi Portugaliei a delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române a început astăzi, 20 aprilie, cu vizitarea Catedralei Arhiepiscopale din Toledo.

Aici, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu: Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale; Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei; Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Spaniei şi Portugaliei; Preasfinţitul Marc Nemţeanul, Episcop Vicar al Mitropoliei Ortodoxe a Europei Occidentale şi Meridionale, au fost întâmpinaţi de către Don Braulio Rodrigruez Plaza, Arhiepiscop de Toledo şi Primat al Spaniei. A urmat apoi vizitarea Catedralei şi a Reşedinţei Arhiepiscopale din Toledo, precum şi o mică recepţie organizată de către Primat.

Continuare: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în a cincea zi a vizitei canonice în Episcopia Ortodoxă...

Prima vizită a unui Patriarh al României în Spania

Catedrala episcopală din Madrid va fi un reper duhovnicesc pentru toţi creştinii ortodocşi din Spania şi va purta hramul Intrarea Maicii Domnului în biserică. 'Este foarte important faptul că am primit deja terenul pentru construirea Catedralei, deoarece în comunitatea de Madrid sunt înscrişi aproximativ 32.000 de credincioşi.

Pe lângă catedrală va fi construit un complex care va cuprinde: sediul administrativ al Episcopiei, Reşedinţa episcopală, un centru social şi o şcoală unde vor putea învăţa copiii din comunitatea ortodoxă română. În luna iunie vom depune la Primărie proiectul pentru obţinerea licenţei de construire. După aceasta, vom avea la dispoziţie două luni pentru a ne organiza, urmând ca în decursul a 24 de luni să finalizăm lucrarea. Lucrarea se ridică la 5 milioane de euro. Catedrala va ocupa 450 m˛ din totalul de 1500 m˛ pe care se va dezvolta întreg complexul', a spus Preasfinţitul Episcop Timotei al Spaniei şi Portugaliei.

Continuare: Prima vizită a unui Patriarh al României în Spania

Bucurii şi daruri duhovniceşti în urcuşul spre Învierea Domnului-mărturii din viaţa unei comunităţi

Pentru creştini împlinirea este mântuirea. Ne vom împlini atunci când ne vom mântui şi când/dacă vom ajunge în rai. Pe scurt, aceasta este făgăduinţa creştinismului, chiar dacă unii slujitori uită să vorbească despre rai şi iad şi zic doar de moralitatea învăţăturilor creştine şi frumuseţea acestora, ca şi cum creştinismul ar fi o simplă etică cu reguli şi învăţături estetice.

Dacă prin prisma lumii, un om ratat este un om care nu are bani, nu are serviciu, nu are familie, nu a făcut nimic la viaţa lui etc, prin ochii lui Dumnezeu, un om ratat este un om care nu vrea să fie mântuit, un om pentru care Hristos S-a rastignit degeaba. Este adevărat ca mulţi “creştini” ajung să vadă în Dumnezeu doar un “mijloc” de obţinere a împlinirii aşa cum o percep ei (pace, sănătate, bunăstare etc) şi nu o ţintă la care trebuie să ajungem cu orice preţ, chiar al morţii. Mântuirea este pentru ei ceva nu prea clar definit şi dorit într-o măsură mai mică decât fericirea lumească.  

Continuare: Bucurii şi daruri duhovniceşti în urcuşul spre Învierea Domnului-mărturii din viaţa unei comunităţi

Un nou proiect în Parohia Albacete

În cadrul Parohiei Albacete se va implementa în perioada următoare un nou proiect misionar- social. Inițiatorii își propun identificarea valorilor ce conturează chipul mamei creștine, promovarea responsabilității ce decurg din angajamentul de mamă dăruită, implementarea de activități prin care să se aducă recunoștință femeilor creștine, conștientizarea și stimularea copiilor pentru a primi o educație morală și religioasă adecvată dezvoltării lor spirituale, recompensarea copiilor cuminți (indiferent de vârsta lor: 0- 90 ani).

Mai multe detalii, precum și urmărirea îndeaproape a etapelor proiectului, puteți găsi pe site-ul parohiei www.albaceteortodox.es

Continuare: Un nou proiect în Parohia Albacete

magazin virtual

Caută în site

Sfinţii zilei

Anunțuri

Taina Sfântului Maslu în Parohia „Sfântul Efrem cel Nou” din Torrent

- Sâmbătă, 30 martie, ora 18.00;

 

Planificarea Tainei Sfântului Maslu în preajma și în Postul Paștilor, în Protopopiatul Vitoria

 

- Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon făcătorul de minuni” din Calahorra – 17 martie 2013 (ora 18.30)

- Parohia „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose” din Pamplona – 24 martie 2013 (ora 18.00)

- Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Santander – 31 martie 2013 (ora 18.00)

- Parohia „Tuturor Sfinților” din Bilbao – 07 aprilie 2013 (ora 18.00)

- Parohia „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” din Soria – 14 aprilie 2013 (ora 18.00)

- Parohia „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din Vitoria-Gasteiz– 21 aprilie 2013 (ora 18.00)

- Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Burgos – 28 aprilie 2013 (ora 19.00)

- Parohia „Sfântul Mucenic Sebastian” din San Sebastian Donostia – 1 mai 2013 (ora 19.00)

 

Planificarea Tainei Sfântului Maslu în Postul Paștilor, în Protopopiatul Asturias:

- Parohia „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Salamanca – 24 martie 2013
- Parohia „Sfântul Grigorie Teologul” din Valladolid – 25 martie 2013
- Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din Leon – 30 martie 2013
- Parohia „Sfântul Gheorghe de la Cernica” din Segovia – 07 aprilie 2013
- Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Gijon-Oviedo – 14 aprilie 2013

- Parohia „Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan” din Avila – 21 aprilie 2013
- Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din La Coruña – 28 aprilie 2013