Liturghie baptismală în parohia basarabeană din Madrid

thumbnail 5În Duminica a 32-a după Rusalii, 21 ianuarie 2018, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei a slujit Sfânta Liturghie baptismală în parohia ortodoxă basarabeană „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din Madrid. În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa l-a botezat pe al treilea copil al Părintelui paroh Oleg Ciubotaru și al doamnei preotese Laura.

La Sfânta Liturghie, alături de comunitatea parohială a participat și doamna Violeta Agrici, ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Spaniei.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Timotei a explicat cele 2 pericope evanghelice citite: cea a Botezului și cea a duminicii. Referindu-se la pericopa evanghelică a Tainei Botezului, Preasfinția Sa a accentuat importanța marii porunci misionare de la Matei 28, 19-20. Mântuitorul pune accentul pe faptul că mergerea în misiunea presupune învățarea neamurilor și apoi să le boteze. Trebuie să învățăm cele legate de credință. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu o curiozitate bună care îl determină să învețe și vedem până astăzi că această curiozitate l-a făcut pe om să exploreze, să cunoască, să învețe și astfel s-a ajuns la lumea avansată din zilele noastre. O curiozitate bună a avut și Zaheu mai-marele vameșilor, care a fost curios să vadă cine este Mântuitorul Hristos. Această curiozitate l-a mântuit. Domnul Hristos a simțit dorința lui sinceră și Zaheu s-a bucurat foarte să-L aibă ca oaspete pe Hristos, care nu a intrat doar în casa de piatră a vameșului Zaheu, ci a rămas în casa sufletului lui. La Botez cântăm: câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat, vedem iată cum la Botez Hristos întră în casa sufletului nostru. Să ne dorim să-L găzduim pe Hristos și să fim curioși să-L cunoaștem, dar să fim atenți să nu cădem în curiozitatea rea a păcatului și astfel să-L izgonim pe Hristos. De fiecare dată când ieșim din voia lui Dumnezeu suferim pentru că templul sufletului nostru se golește de harul Duhului Sfânt.

În toate zilele vieții noastre trebuie să ne străduim să facem voia lui Dumnezeu, poate nu o să reușim întotdeauna, însă să ne străduim, să fim cu nădejde.

Donati
 EUR

magazin virtual

Caută în site

Sfinţii zilei

Anunțuri