Ședința de toamnă a preoților din Protopopiatul Madrid Sud

IMG 20171107 WA0001Marți, 07 noiembrie 2017, a avut loc ședința de toamnă a preoților din Protopopiatul Madrid Sud, deschisă și prezidată de Părintele Protoiereu Mihai Cristian Deac, secretarul ședintei fiind Preacucernicul Părinte Cătălin Panciu.

La ședință au participat următorii Preacucernici Părinți: Cristian Deac (Getafe), Paul Teodorescu (Alcorcon), Vasile Alexa (Fuenlabrada), Dorin Cătălin Sas (Valdemoro), Sorin Bota (Aranjuez), Eugen Barz (Parla), Grigore Pană (Pinto), Marius Picu (Mostoles) și Cătălin Panciu (Navalcarnero și San Martin de la Vega). Părintele Lucian Apahidean nu a putut fi prezent din cauza unei probleme de sănătate.

Întâlnirea a avut loc în biserica parohiei Valdemoro, prin ospitalitatea Părintelui paroh Dorin Cătălin Sas. Înainte de începerea lucrărilor, dimineața s-a oficiat în sobor Sfânta Liturghie.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat 3 puncte de lucru:

1. Omagierea în conformitate cu tematica Anului comemorativ 2017 a vieții și activitătți Preafericitului Patriarh Justinian Marina, precum și a mărturisitorilor din temnițele comuniste. Acest punct al ședintei a fost atins prin prezentarea susținută de Părintele Cătălin Panciu, care a conferențiat și împărtășit colegilor prezenți detalii deosebite și inedite despre Părintele Patriarh Justinian, tactul său misionar etc, la care s-au adăugat detalii și despre alți apărători ai Ortodoxiei în perioada comunismului: Părintele Ilie Lăcătușu, Părintele Arsenie Papacioc și Părintele Sofian Boghiu, aceștia 3 având mulți ani petrecuți în închisorile comuniste din pricina dorinței de a-și mărturisi cu adevărat Crezul, în ciuda presiunilor regimului din acel timp;

2. In al doilea punct s-au discutat problemele, acțiunile, încercările și provocările misionar-pastorale ale fiecărei parohii în parte, s-au propus idei pentru îmbunătățirea activităților parohiale, s-au discutat elemente de organizare pe viitor și s-au împărtășit idei și experiențe din partea Preacucernicilor Părinți cu mai multă vechime în cadrul parohiilor ortodoxe române din Spania. De asemenea s-au adus in dezbatere diverse probleme administrative pe care să le aibă fiecare parohie în vedere pe viitor;

3. În al treilea punct s-a discutat despre Concertele de colinde, despre întâlnirile organízate la nivel Nepsis, atât cele de curând petrecute, precum și cele ce urmează a avea loc în comunitatea Madrid și în Eparhie.

Ca și concluzii ale ședinței amintim: s-au trasat planuri de viitor, s-a stabilit ca activitățile parohiilor să se intensifice pentru ca să se creeze un mai bun climat în vederea îmbunătățirii tuturor condițiilor de desfășurare a misiunii și s-a luat în calcul dezvoltarea anumitor aspecte referitoare la o comunicare mai eficientă la nivel de Protoierie.

Donati
 EUR

magazin virtual

Caută în site

Sfinţii zilei

Anunțuri