RAPORT NEPSIS - Decembrie 2015

logoProtopopiatul Asturias

LUGO
În după-amiaza zilei de Duminică, 20 decembrie 2015, Parohia Ortodoxă Română din Lugo a avut bucuria să primească colindători la cea de a III-a ediție a Festivalului de colinde și datini de Crăciun "Bun ești, Doamne, bun!", organizat de Protopopiatul Asturias sub patronajul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Colindătorii, veniți dinparohiile: Ávila, Segovia, Salamanca, León, Gijón și Coruña, au parcurs sute de kilometri pentru ca timp de două ore să ne bucure inimile și sufletele cu vestea cea bună a Nașterii Domnului.

Preț de câteva ceasuri, ne-am mutat cu mintea și sufletul pe plaiurile natale, anulând distanțele și trezind în suflet aceleași sentimente pe care le resimțim an de an atunci când ascultăm tradiționalele colinde românești. Fiecare ceată de colindători a fost omenită de gazde cu mere, covrigi, nuci și iconițe, iar la final Părintele Protopop a înmânat câte unui reprezentant al fiecărei parohii o diplomă de participare semnată de Preasfințitul Părinte Episcop Timotei.După mai bine de două ore de înaltă intensitate sufletească, cu toții, colindători și ascultători, am luat parte la agapa pregătită de enoriașii parohiei gazdă.

În luna decembrie în ziua de 25 în Parohia din Lugoa avut loc serbarea de Crăciun. Membrii Nepsis împreună cu doamna preoteasă Cristina Iacob au pregătit un program specific sărbătorii Nașterii Domnului. Copiii parohiei noastre au cântat colinde și au recitat poezii de Crăciun. La sfârșit Moș Crăciun a dăruit tuturor celor implicați, copii și organizatori cadourile binemeritate!

Protopopiatul Castellon

Sâmbătă, 12 decembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a desfășurat la Puerto de Sagunto Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Protopopiatul Castellon. Au participat peste 120 de persoane din 14 parohii ale Protopopiatului de Castellon.  

În data de 20 decembrie 2015 parohiile din Protopopoatul Castellon au participat la Festivalul de colinde și datini de Crăciun "Bun ești, Doamne, bun!", ediția a III-a, organizat anul aceste în Valencia.

TORRENT
În data de 25 decembrie 2015, Grupul de tineri din Nepsis Torrent au organizat un concert de colinde pentru credincioșii veniți în număr mare la biserică în prima zi a Praznicului Nașterii Domnului.

Protopopiatul Castilla La Mancha

TOLEDO
În data de 1 decembrie 2015, după încheierea Sfintei Liturghii, nepticii parohiei Toledo sub bagheta doamnei preotese Georgiana Titorencu și împreună cu copiii școlii parohiale au susținut un recital înălțător de cântece și poezii patriotice. Acest moment artistic a fost organizat cu scopul de a marca importanța Zilei Naționale a României și a evidenția multitudinea obiceiurilor și tradițiilor populare românești.

Pe 6 decembrie, când tot sufletul ortodox îl serbează pe Sfântul Ierarh Nicolae, tinerii Nepsis au împărțit ghetuțele cu daruri pe care Moșul le-a lăsat în biserica parohială, și pe care le-au lucrat  manual cu o seară înainte, când mici și mari dimpreună au participat la clasele școlii parohiale și la activitatea cu tema „Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae” .

Cu binecuvântarea Preasfințitului Timotei, Episcop al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, în data de 20 decembrie 2015, în biserica parohială "Acoperământul Maicii Domnului" din Toledo s-a celebrat cea de-a treia ediție a Festivalului de colinde și datini de Crăciun "Bun ești Doamne, bun!" în a cărui organizare s-au implicat alături de Consiliul Parohial și tinerii Nepsis. Evenimentul a debutat cu momente de rugăciune și mulțumire pentru binefacerile primite în acest an, după care invitatul special Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcop Vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei a făcut să tresalte inimile celor prezenți cu un emoționant colind tradițional din Ardeal. Timp de 2 ore versurile colindelor ne-au purtat cu gândul prin vremurile copilăriei neprihănite picurând în suflete stropi din puritatea și armonia Pruncului nou născut. În încheierea programului, participanții celor 11 parohii coordonați de preoții parohi și doamnele preotese, au primit din partea Episcopiei diplome de participare, iardin partea organizatorilor merinde tradiționale și daruri.

Totodată, în decursul lunii decembrie, tinerii au înființat și au lucrat în „Atelierul lui Moș Crăciun” globuri și alte decorațiuni de brad, activitate ce a avut ca scop adunarea de fonduri pentru a susține și facilita alte activități Nepsis ce vor urma.

Mai mult, tinerii au înființat un grup vocal, au stabilit un orar de repetiții și s-au pregătit pentru Seara de Ajun, când pentru prima dată și cu mare emoție au mers cu colindul umplând de bucurie casele creștinilor din parohie, și aprinzând candelele sufletului în așteptarea venirii Mirelui Hristos.

Protopopiatul Vitoria-Gasteiz

BILBAO
În data de 1 Decembrie, copiii școlii parohiale au pregătit un mic program alcătuit din poezii și cântece patriotice la care am avut onoarea de a-l avea în mijlocul nostru pe d-nul ConsulGeneral al României la Bilbao, dl. Marian Popescu.Evenimentul este o tradiție în rândul comunității românești din Bilbao și reprezintă expresiacea mai profundă și frumoasă privitoare la păstrarea și promovarea valorilor culturale românești.

Pe 20 decembrie, corul parohiei s-a ostenit să participe cu cântări alese în cinstea NașteriiDomnului pentru Festivalul de colinde și datini de Crăciun "Bun ești Doamne, Bun!",organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, în acest an gazdă fiind Parohia Ortodoxă Română "Sf. Cosma șiDamian" din Vitoria-Gasteiz.

Nu în ultimul rând, mult așteptata zi a Nașterii Domnului a fost încununată de colinde tradiționale din diferite zone ale țării.

CALAHORRA
Pe data de 5 decembrie tinerii Nepsis au ajutat copilașii școlii parohiale “Condeiul Sf. Ierarh Spiridon” la realizarea “nuielelor de Moș Nicolae”, apoi au ajutat la împarțirea cadourilor.

Pe data de 20 decembrie a avut loc serbarea “Un Crăciun ca acasă” ocazie cu care tinerii au cântat colinde și au participat la elaborarea staulului în care S-a născut pruncul Iisus. În aceeași zi tinerii și copii parohiei au participat la concertul de colinde organizat în parohia Vitoria.

PAMPLONA
Marți, 1 decembrie 2015 tinerii din grupul Nepsis Pamplona au participat la ziua României organizată de catre Consulatul General al României la Bilbao.

Joi, 3 decembrie 2015 un grup de tineri Nepsis din Pamplona au participat la activitățile organizate de Guvernul de Navarra cu ocazia “Dia de Navarra”.

Sâmbătă, 19 decembrie 2015,  Preasfințitul Părinte Episcop Timotei a primit grupul de colindători Nepsis din parohia „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose”, Pamplona. Bucuria a fost întregită de faptul că toți cei veniți de la sute de kilometri să vestească Nașterea Domnului, au fost îmbrăcați în straie populare românești. Este pentru prima dată când toți colindătorii au fost, la sediul Episcopiei Spaniei si Portugaliei, îmbrăcați în straie populare.

Duminică 20 decembrie 2015, tinerii Nepsis Pamplona au participat la a III-a editie a Festivalului de Colinde “Bun ești, Doamne, Bun” organizat de Parohia Vitoria-Gasteiz.

Vineri, 25 decembrie 2015 grupul Nepsis a organizat serbarea de Crăciun pentru copiii parohiei.

Joi, 31 decembrie 2015 tinerii din parohie au sărbătorit Revelionul 2016 organizat de grupul Nepsis.

SANTANDER
În zilele de 5, 6 și 19 decembrie, tinerii Nepsis s-au adunat în Biserica “Sf. Ap. Petru și Pavel”, Santander, pentru a repeta colindele pe care urmau să le prezinte la activitățile prilejuite cu ocazia sărbătorii Nașterea Domnului.

În zilele de 12 și 13 decembrie tinerii parohiei au participat la întâlniri și discuții duhovnicești cu Preacuviosul Părinte Ieromonah Serafim Parus, starețul mânăstirii Cergăul Mic, jud. Alba, căruia au putut să-i adreseze întrebări și chiar să-i ceară sfaturi pentru viață.

În data de 20 decembrie grupul de colindători care a reprezentat parohia noastră la Festivalul de colinde “Bun ești Doamne, Bun!” al Protopopiatului Vitoria, a fost format în majoritate din tineri care au cântat colinde tradiționale românești fiind îmbrăcați în port național.

În zilele de 23 și 24 decembrie o parte din tinerii parohiei au ajutat la pregătirea cadourilor pentru copii și au vizitat câteva familii cu posibilități reduse pentru a le oferi produse alimentare. Această acțiune a parohiei a fost organizată în colaborare cu Banca de Alimente din Santander.

În data de 25 decembrie cu ocazia sărbătorii “Nașterea Domnului”, după Sfânta Liturghie, tinerii Nepsis alături de copiii de la Școala Parohială au prezentat în fața creștinilor unprogram de colinde. După masă, același grup de colindători au mers pe la casele creștinilor din mai multelocalități ale Cantabriei pentru a duce vestea Nașterii Domnului prin frumoasele colinde pe care le-au cântat.

VITORIA – GASTEIZ
Ediția a III-a a Festivalului de colinde: “Bun esti, Doamne, Bun!” s-a desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Timotei în data de 20 decembrie 2015, gazdă fiind Parohia “Sfinții Doctori fără de arginți, Cosma și Damian” din Vitoria Gasteiz. La eveniment au participat grupuri de colindători din parohiile Protopopiatului Vitoria-Gasteiz, fiecare parohie fiind reprezentată de un grup de tineri și copii împreună cu preotul paroh care au bucurat sufletele celor prezenți cu tradiționalele colinde, primind diplome trimise de Preasfințiul Episcop Timotei ca prețuire pentru păstrarea tradițiilor strămoșești. La festival a fost invitat domnul Consul General Marian Popescu și membrii corpului diplomatic ai Consulatului General al României la Bilbao, care au oferit fiecărui grup parohial câte un cadou.

De asemenea, în data de 25 decembrie, tinerii din parohia noastră au susținut un concert de colinde după Sfânta Liturghie.


Donati
 EUR

magazin virtual

Caută în site

Sfinţii zilei

Anunțuri